Pipai usor patul acoperit de o cuvertura , apoi cobori spre piciorul acestuia, pana gasi cufarul. Il deschise cu atentie, ca si cum acolo ar fi fost toata viata ei. Si chiar era. Toate amintirile pe care stie ca nu le va uita niciodata , visele implinite , sperantele spulberate , persoanele pe care voia sau nu sa le cunoasca, oamenii pe care i-a cunoscut deja, orice etapa din viata ei se afla acolo. Fata lua cufarul in maini. Stia ca e greu pentru ca il mai cantarise si acum o luna, si de asemenea stia ca se va ingreuna pe zi ce trece in ciuda vointei ei de a nu retine nimic. Totul se stoca in acel cufar.De fiecare data era aceeasi poveste. Prima amintire care ii aparea in minte cand il deschidea era ziua in care l-a descoperit . Avea doar 5 ani pe atunci. Purta o rochita roz cu danteluta alba la guler, exact ca o papusa de portelan. O iubea pe bunica, mereu o vizita in timpul liber. Se simtea mai bine ca acasa, era locul in care putea face orice fara sa i se intample nimic, intotdeauna fiecare dorinta ii era indeplinita. Ii placea sa stea in gradina bunicii in hamac, privind norii cum se misca alene, uneori chiar prea lent incat adormea.
Iubea biblioteca. Ar fi putut sa-si petreaca timpul acolo zile in sir fara sa se plictiseasca. De fiecare data cand punea mana pe o carte, gasea alta mai interesanta. Asadar, intr-o zi, cand bunica a lasat-o singura o ora pentru o scurta vizita la spital, fata se indrepta spre biroul din biblioteca. Femeia nu o lasa niciodata sa deschida sertarul biroului, motivul fiind ca nu stie unde e cheia, dar copila stia foarte bine unde e. Astepta momentul asta de mult timp.
Gata. L-a deschis. Cateva poze cu bunicul, niste scrisori din armata, tot de la bunicu, si in sfarsit: cufarul. Era un cufar mic, nu ca alea pentru zestre, unul mic cat sa incapa perfect in sertar. Era mai degraba o cutie de lemn lacuit, in cateva locuri fiind cioplite niste litere, probabil niste initiale ale unor nume. In fata avea un mecanism simplu , cu un cui indoit pe care daca il rasuceai puteai deschide capacul. Fetita facu asa. Se gandea ca va gasi niste bijuterii, sau alte poze cu bunicul, iar in cel mai rau caz: scrisori.
Dar nu a fost asa. Era gol. Copila adoptase o privire dezamagita. Atata asteptare pentru nimic. In timp ce studia cufarul pe dinauntru, in minte ii aparusera imagini cu bunica pe cand era tanara, apoi cu mama si in final se vazu si pe ea alergand in curtea casei. Amintiri de care era imposibil sa isi aduca aminte, amintiri pe care nu le putea avea, cel putin, i se pareau imposibile din perspectiva ei. Erau amintirile bunicii.
*
Dupa moartea subita a bunicii (da, subita, deoarece nimeni nu stia cum a murit, in final constatandu-se ca incendiul a fost de vina, dar se pare ca nimeni nu stia de la ce a pornit acesta) , la citirea testamentului auzise unde e ascunsa cheia de la birou. Stia deja unde. Era intre paginile cartii ei preferate: Pe aripile vantului, fix la pagina 26, ziua in care a murit bunicul. Acum era doar a ei. Era cutia ei. De acum , inca un rand de amintiri ramaneau intre cei patru pereti de lemn lacuit. Si asa a fost… Multi ani chiar. Amintiri peste amintiri erau presate in cutia magica. Zile, momente, ani , toate unite de obiectul ala din lemn.
Era lucrul ei.. Nimeni nu stia de el, nimeni nu auzise de el. Nu-l arata nimanui niciodata. Voia sa tina secretul lui pana murea.
Chiar voia
*
Era pentru ultima oara cand putea vedea cufarul. I-a promis bunicii ca la 25 de ani, il va distruge. Frumoasa cutie se transformase intr-un cosmar. Zilnic o ademenea sa fie deschisa, iar in ultima vreme ii arata doar amintiri neplacute, care nu o lasau sa iasa din transa. Auzea voci noaptea. Visa totul, incepuse sa doarma ca un copil mic cu lumina aprinsa. Biroul bunicii era bantuit. Daca fata refuza sa il deschida, biblioteca se transforma intr-un haos total. Cartile zburau pana in tavan, incercand sa invinga gravitatia, apoi parca razgandindu-se , acceptau caderea. Amintirile o loveau. O bantuiau. Depresiile ii inghiteau sufletul, ca pe o pastila. Era neputincioasa, din cauza asta se apucase de fumat. Atat o relaxa. O tigara si totul parea mai linistit.
Isi fuma propria poveste.
Nu mai putea trai. Casa nu o lasa sa iasa. Vorbesc serios. A incercat de multe ori sa scape de cufar, dar era imposibil. Revenea ca si cancerul, cand totul parea mai normal. Ba chiar i-a dat si foc de cateva ori, dar degeaba. Acum, spera ca va disparea pentru totdeauna. Era o promisiune pe care bunica ii ceruse in testament sa o respecte.
Inca un fum…
*
Varsa sticla de benzina de-al lungul aleei pavate din fata casei pana la poarta. Aseza cufarul la capatul liniei dinspre poarta, apoi arunca un chibrit aprins in celalalt capat. Benzina lua foc deparca era posedata. Ca o sageata , tinti cutia acoperita si ea de benzina. Aceasta parca se usca in flacari. Amintirile si persoanele o trageau de picioare spre foc, o izbeau de asflat. Era o lupta intre viata si moarte.
“Hai cu noi, stim ca vrei. Da..vrei! Vrei sa revezi totul, pana in cele mai mici amanunte. Simti? Simti mirosul de scortisoara? Si gustul de ciocolata calda. Da, asa cum te rasfata bunica. Vino cu noi…”
Era cea mai intensa voce, deja nu isi mai simtea incheieturile mainilor, picioarele ii erau paralizate de foc, dar nu regreta. Lacrimile si durerea se stingeau in mirosul fin de scortisoara. Era hipnotizata. Parca intrase in coma, nu putea schita nicio reactie, auzea numai vocea aia apasatoare si ragusita intr-un mod placut.
“Vino…”
O emotiona; lacrimile sfaraiau arzand si ele in final la fel ca benzina.
Cuvertura de pe pat luase si ea foc . Uitase tigara pe pat. Dar nu-i pasa… Era unde voia sa fie. Trebuia sa aleaga. Aici chinuita sau acolo cu bunica; pe moment alesese a doua varianta, cea corecta.
*
Aerul era murdar de sange, chiar si acum, dupa multi ani, aerul inca era ciudat. Nu mai ramasese nimic din casa , totul era ars. Pompierii , din povestirile vecinilor, nu reuseau sa stinga focul. Il stingeau intr-un loc, iar dupa cateva secunde, totul lua foc din nou.
Cufarul. Era acolo. Am mai fost in acel loc de nenumarate ori si nu il mai vazusem pana acum. Era neatins. Lacuit, stralucind in lumina slabuta a soarelui. Dar, in ciuda aspectului sau original, mai aparusera 2 litere: initialele mamei.
Sub cufar era o hartie arsa pe margini, patata de un lichid, probabil benzina, pe care scria :
“Pentru fiica mea. Deschide-l.”
L-am deschis deoarece pe atunci nu stiam nimic de el. Am crezut ca e vreo gluma proasta. Am incercat sa imi opresc lacrimile, tinand hartia strans in mana fiind convinsa ca era vreo farsa, si l-am deschis.
A fost cel mai negru moment al vietii mele, pe langa multe altele. Incepusem sa imi aimntesc divortul parintilor, eu ramanand cu tata. Schizofrenia mamei cauzase totul. Cel putin asa am constatat. Mereu delira. Nu lasa pe nimeni sa vina sa o viziteze. Am vrut sa raman cu tata.Mirosul aerului invechit parca ma trezise, facandu-ma sa ma uit si mai atent la obiectele din cufar:
Chibrituri si o sticla cu benzina…
.
Recent Comments